Braşovul e oraş turistic, nu? Şi te-ai aştepta, ca într-un oraş care trăieşte în mare parte datorită celor care vin să îşi lase banii acolo doar ca să tragă în piept “aerul tare al munţilor” (poate îmi explică şi mie careva ce e aia aer tare), să găseşti absolut tot ce ai avea nevoie, la prima mână, desigur la preţuri mai mari, că doar eşti turist.

HA HA.

După cum ştiu mulţi din cei 2200 de oameni care îmi urmăresc elucubraţiile pe twitter, azi am fost la Braşov. De la prima oră, adică am ajuns în Piaţa Sfatului pe la 9.30.
Normal, fiind destul de leşinat de foame, am căutat un restaurant unde să pot mânca la ora aia. Greşeală fatală.

În Braşov nu se deschide nimic de la ora 9. Am intrat la 9.30 la Taverna Sârbului, care na, se presupune că e brand şi că ar avea deschis. Pe uşă, program de la 9. Mic dejun, ouă, chestii. Înăuntru, un barman chior de somn ne recomandă să ne mai plimbăm, să venim pe la 10 jumate, că acum nu se serveşte nimic.

Am plecat, flămând şi am mâncat la KFC, singurul loc unde aveau ceva de mâncare. Bine, şi acum mă doare burta de la mâncare aia, dar mă rog.
După aia mi s-a explicat că ardelenii, fiind mai leneşi de felul lor, au decis că omul normal nu mănâncă înainte de ora 10-11.

Aşa că m-am liniştit şi am admirat formaţiile de cocalari braşoveni îmbrăcaţi în treninguri albastre cu dunguliţe şi purtând ochelari de soare gen Jackie Onassis, ce îşi plimbau păsăricile îmbrăcate în blugi mulaţi şi blăniţă artificială de răcănel.

Data viitoare o să mă duc să mănânc la o benzinărie.
Asta dacă nu cumva la ea lucrează ardeleni, care o să considere că maşinile nu funcţionează mai devreme de ora 10.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.