Cu o zi înainte de Moș Nicolaie.
El și ea, soț și soție, în fața rafturilor cu jucării strălucitoare. Îmbrăcați modest, cu fâșuri ieftine, mâini muncite și înghețate, căutau o jucărie pentru copilul lor.

Cu cât treceau prin fața rafturilor, cu atât ochii le deveneau mai triști, privirile nesigure, cercetând prețuri care nu voiau să se modifice.

Uite căluțul ăsta, e 200 de mii!
strigă el, fericit că a găsit ceva ce îi va bucura prichindelul. Ea vine, se uită mai atent și șoptește ..e 2 milioane, nu 200 de mii… El mormăie ceva printre dinții strânși, ea se înroșește și merg mai departe.

E trist, îmi vine să mă duc și să le cumpăr căluțul ăla nenorocit și să îi fac fericiți. Dar și eu îl vreau, pentru copilul meu. Dacă li-l iau lor, nu mai pot să i-l iau copilului meu. Nu pot face asemenea alegeri.

Mă uit în urma lor, pleacă spre raftul de dulciuri. Probabil vor cumpăra o ciocolată ieftină, pe care o vor pune în niște ghetuțe care poate așteptau un căluț cântăreț, cu roți și luminițe.

Jucăriile nu ar trebui să fie scumpe. Copiii nu ar trebui privați de dreptul de a se juca. Părinții nu ar trebui să simtă durerea de a nu-și putea face copiii fericiți.

Din păcate, jucăriile sunt foarte scumpe, iar magazinele sunt populate de părinți cu ochi triști, care nu fac decât să verifice prețuri și să spere că poate se va întâmpla o minune, o minune care nu va veni niciodată.

Sărbătorile de iarnă sunt triste.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.