Se făcea că acum 26 de ani, era un copil de 11 ani căruia îi plăceau foarte mult cărțile. Chiar și foarte mult și e puțin spus. Își stricase ochii pentru că citea noaptea sub pătură cu lanterna. Avea scandal zilnic în casă, pentru că citea la masă și nu-i așa, când citești la masă îți mănânci mințile. Citea în autobuz, deși avea rău de mișcare și îi venea să vomite. Citea în pauze, citea peste tot.

Cărțile pe care le citea nu erau ale lui. Oho, demult fuseseră citite cele vreo 300 de cărți din casă. Erau cărți de la bibliotecă, mucezite, vechi, murdare, rupte, desenate cu stiloul, inimioare și Luca iubește pe Emilia.
Ar fi vrut să aibă cărțile lui, cărți de cumpărat, dar din păcate, de unde să cumperi.

Bibliotecile erau pline de operele nemuritoare ale tovarășului Niciolae Ceaușescu și ale nemuritoarei sale soții. Cât erau vitrinele de lungi îi zâmbeau polimeri și cuvântările de la ultimul congres al partidului comunist român. De unde să cumperi cărți adevărate, când nici măcar culegile lui Gheba, obligatorii la școală, nu aveai de unde să le iei.

Când apăreau volumele din colecția Jules Verne, era omor la librărie, geamuri sparte, urlete, se dădeau pe sub mână, cu șpagă la tovarășa librariasă. La fel și plăcile de pick-up cu Mirabela Dauer, Mihai Constantiniu sau Theodor Munteanu (remember opa nina nai?).

Am stat odată la coadă câteva ore la o librărie pe Magheru, ca să cumpăr Aventuri aproximative, de Vlad Mușatescu.

Pur și simplu oamenii din jur erau un burete care avea nevoie de apa sa, cartea, carte care ne era refuzată sistematic, oferindu-se în schimb gunoaiele comuniste. Erau greu să cumperi cărți atunci, vă zic.

Într-o zi, la librăria de cartier, omulețul nostru vede într-o vitrină niște coperți frumoase și un titlu frumos. Sfârlează cu Fofează. Nu se înghesuia nimeni să o cumpere, era pur și simplu acolo, așteptând pe cineva să vină să o ia, să o deschidă, să îi miroasă paginile și să se bucure de ele.

– Mami, vreau să îmi cumpăr o carte.
– Cum se cheamă?
– Sfârlează cu Fofează.
– Auzi, dar Gheba ți-ai luat, că parcă ți-am dat bani?
– Nu avea, mi-am luat Să nu uiti, Darie.
– Hai, bâști de-aici, îți iei întâi aia de matematică și mai vorbim.

Și atunci, eroul nostru a făcut ceva ce nu făcuse niciodată.
I-a furat mamei un Tudor Vladimirescu, o hârtie de 25 de lei. A plecat, cu urechile roșii și cu moartea în suflet, de parcă toată lumea îl privea și știa că are în buzunar bani furați și s-a dus la librărie. Acolo, parcă pe furiș și cu voce stinsă, a cerut să îi dea Sfârleaza lui. Oare tovarășa știe că sunt bani furați? Ce rușine…

Acasă, a ascuns cartea sub pat și o citea pe furiș, să nu afle nimeni. Pur și simplu, după ce făcuse o faptă atât de urâtă, nu ar mai fi putut să își mintă părinții cu proveniența carții. Ar fi fost prea mult.
A sorbit cartea. A zburat cu Tudor, și-a înroșit obrajii privind la Merișor, a fugit cu Lăstunul prin canalele deltei și a plâns cu Costache Dumnezeu.

Bun. Cartea a fost citită, acum ce facem? Unde o ascundem? Dacă o vede mama în bibliotecă și îl întreabă de unde e? A ascuns-o jos de tot, între alte cărți din colecție, dar prezența ei acolo il ardea pe suflet. Cum să explice părinților, care aveau încredere totală în el, că i-a furat de bani, într-o vreme în care toată lumea trăia așa de greu?

Hotărârea a fost simplă.
Într-o zi, a luat cartea, i-a mai mângâiat coperțile pentru o ultimă oară, după care a aruncat-o. Frica și lașitatea au predominat în fața literelor.

Au trecut anii. 25 din ei. De multe ori s-a gândit la Sfârlează a lui. În timp s-a iertat și pentru furt și pentru lașitate. A rămas cu lecții bune și de acolo. Nu fură și nu minte. Niciodată.

Iar astăzi, datorită celor mai dragi oameni din viața lui, l-a găsit și pe Sfârlează cu Fofează.
Vechi, erodat de timp și folosire, dar era aceeași carte ca în urmă cu un sfert de veac.

Iar acum e a lui și va rămâne în biblioteca LUI până când el nu va mai fi pe această lume.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.