charlie

Voiam să spun o singură chestie, care mi se pare îngrozitor de tristă.
Au apărut, după moartea jurnaliștilor francezi, o pletoră de sfătoși, care afirmă că respectivii își meritau soarta pentru că nu aveau decență, că moartea lor li se datorează exclusiv lipsei lor de decență, că nu se face să te iei de credința omului.

Am vrut să scriu furios, am vrut să înjur urât. Dar am așteptat și m-am calmat, și ușor, mi s-a consumat ura, a rămas doar blazarea.
Pentru că toți acești guriști de ocazie, acești eroi ai cucului ținut în mână, nu realizează că ziariștii aceia luptau, cu armele lor, împotriva crimelor vremii.

Caricaturile cu Mahomed, primele, au apărut fiind legate de abuzurile islamiste din Iraq. Era forma de luptă a acelor ziariști împotriva mizeriei religioase. Erau jurnaliști, luau atitudine împotriva unor probleme internaționale. După aceea, au luptat, prin caricaturile lor, de fiecare dată, împotriva imbecilizării. Împotriva Al Qaeda și, în ultima vreme, împotriva SIIL.

Au mai avut un atentat. De atunci erau cu polițiști de pază în redacție. Dar nu au renunțat la lupta lor. Au desenat primii. Acum sunt morți, pentru că au crezut în ceva și au murit pentru asta.

În timp ce voi, ținătorilor de cuci, sunteți bine mersi, relaxați, beți un vinișor și vă dați cu părerea. Periocolul e departe de voi, nu aveți treabă, puteți fi deontologi, ce vă interesează pe voi ce se întâmplă în lume, cât timp Beyonce de românia și-a pus țâțe și avem românia lucrului bine făcut.

Mi-e silă de voi, prieteni. Știu că citiți. Asta e părerea mea despre voi.
Îmi provocați silă.

Foto via

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.